Title

1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI

1.1. Organizatorul Campaniei „Sale Wars” denumită în continuare „Profitshare” este S.C. Conversion Marketing S.R.L. cu sediul în București, Strada Grigore Alexandrescu, nr. 59, clădirea HQ Victoriei, etaj 4, cu C.I.F. RO 18350386 și nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J40/14068/2019, legal reprezentată prin Marius Pahomi în calitate de Administrator.

2. DURATA CAMPANIEI, ARIA DE DESFĂȘURARE

2.1. Campania „Sale Wars” se desfășoară pe teritoriul României, în mediul online în perioada 8 noiembrie 2021 – 31 decembrie 2021 inclusiv.

3. PARTICIPANȚI ȘI PRODUSELE PARTICIPANTE

3.1. La Campania „Sale Wars” pot participa Afiliații “Profitshare” care au înregistrat în perioada 11 noiembrie 2020 – 1 noiembrie 2021 cel puțin 10 (zece) conversii aprobate.

3.2. Nu pot participa la Campanie angajații Profitshare și/sau ai Sponsorilor.

3.3. Participarea la Campanie nu este condiționată de achiziția vreunui produs.

4. MECANISMUL CAMPANIEI

4.1 Campania se supune Termenilor și Condițiilor Serviciului de Afiliere Profitshare, disponibile la adresa https://profitshare.ro/terms.

4.2. Pentru a participa la Campanie, orice persoană care îndeplinește condițiile de la art. 3 din prezentul regulament, trebuie sa se înscrie la adresa https://events.profitshare.ro/affiliate-game-2021/register incepand cu data de 8 noiembrie 2021 și să înregistreze in perioada 8 noiembrie 2021 – 31 decembrie 2021, conversii pentru categoriile de Advertiseri indicate în prezentul regulament, devenind astfel eligibilă pentru câștigarea premiilor oferite de către Profitshare.

4.3. Punctele se cumulează din momentul înscrierii în Campanie și vor fi publice la adresa: https://events.profitshare.ro/affiliate-game-2021/leaderboard, începând cu data de 8 Noiembrie 2021.

4.4. Vor fi considerate eligibile comisioanele aferente unei vânzări sau leadurile care vor fi aprobate de către Advertiseri până în data de 6 februarie 2022 inclusiv. Pentru fiecare conversie eligibilă în valoare de minim 15 lei (fără TVA) participanții vor primi 1 (un) punct în clasamentul general. Afiliații pot promova pe toată perioada Campaniei orice Advertiser activ în Profitshare.

4.5. În funcție de numărul total de conversii aprobate obținute în Profitshare în perioada 11 noiembrie 2020 – 1 noiembrie 2021, Afiliații înscriși în Campanie vor fi încadrați într-una dintre următoarele categorii:

4.5.1. „Well Equipped”: toți Afiliații care au obținut între 10 (zece) și 100 (o sută) de conversii;

4.5.2. “High Tech”: toți Afiliații care au obținut între 101 (o sută unu) și 1000 (o mie) de conversii;

4.5.3. “From the Future”: toți Afiliații care au obținut peste 1001 (o mie unu) de conversii.

4.6 Afiliații pot fi eliminați din Campanie și în următoarele cazuri:

4.6.1. Well Equipped: Nu înregistrează conversii timp de 10 (zece) zile consecutiv pe durata Campaniei, care sa fie aprobate ulterior sau nu înregistrează un minim de 3 (trei) conversii aprobate la minimum 3 (trei) Advertiseri diferiți pe toata durata Campaniei.

4.6.2. High Tech: Nu înregistrează conversii timp de 5 (cinci) zile consecutiv pe durata campaniei, care sa fie aprobate ulterior sau nu înregistrează un minim de 5 (cinci) conversii aprobate de la minimum 5 (cinci) Advertiseri diferiți pe toata perioada Campaniei.

4.6.3. From the Future: Nu înregistrează conversii timp de 3 (trei) zile consecutiv pe durata campaniei, care sa fie aprobate ulterior sau nu înregistrează un minim de 7 (șapte) conversii aprobate de la minimum 7 (șapte) Advertiseri diferiți pe toata perioada Campaniei.

4.7. Câștigătorii premiilor oferite de către Profitshare vor fi desemnați prin alcătuirea unui clasament în ordine descrescătoare a numărului de puncte obținute, înregistrate în perioada Campaniei, începând cu momentul înscrierii în Campanie. În funcție de poziționarea din clasament a Afiliaților aceștia vor fi desemnați câștigătorii premiilor aferente locului obținut.

4.8. Multiplicarea punctelor acordate în cadrul Campaniei:

4.8.1. La începutul Campaniei, Profitshare va publica în Platforma o lista cu Advertiseri, denumiți POWER Advertiseri, ale căror conversii aprobate aduc Afiliatului mai multe puncte:
  • Mathaus – 10 (zece) puncte pentru fiecare conversie;
  • Fashion Days – 8 (opt) puncte pentru fiecare conversie;
  • Quick Mobile – 6 (șase) puncte pentru fiecare conversie;
  • Cărturești – 4 (patru) puncte pentru fiecare conversie;
  • Flanco – 4 (patru) puncte pentru fiecare conversie.

4.8.2. La înscrierea în Campanie, Afiliații vor opta pentru o „Superputere” care va dubla numărul de puncte pentru conversiile aprobate, conform listei de mai jos:
  • The Free Time Killer: numărul de puncte obținute pentru fiecare conversie aprobata din categoriile Hobby & Timp Liber, Auto & Moto, Sport, Casă & Decorațiuni, Turism se dublează;
  • The Shape Shifter: numărul de punctele obținute pentru fiecare conversie aprobata din categoriile Alimente & Produse Naturale, Copii & Jucării, Cărți, Muzica & Filme, Petshop, Farmaceutice se dublează;
  • The Cyborg Queen: numărul de puncte obținute pentru fiecare conversie aprobată din categoriile Retail (cu excepția eMAG), IT&C se dublează;
  • The Techno Broker: numărul de puncte pentru fiecare conversie aprobată din categoriile Servicii; Servicii Financiare & Bancare se dublează;
  • The Hypnotizer: numărul de puncte obținute pentru fiecare conversie aprobată din categoriile Fashion, Îngrijire Personala & Cosmetice, Cadouri & Flori, Ceasuri & Bijuterii, se dublează.
Superputerea poate fi selectată în pagina https://events.profitshare.ro/affiliate-game-2021/register în perioada desfășurării Campaniei, o singură dată și nu poate fi modificată ulterior.

4.9 Profitshare își rezerva dreptul de a introduce in orice moment in Campanie noi modalități de câștigare a punctelor, cu condiția comunicării publice prealabile a acestora pe pagina https://events.profitshare.ro/affiliate-game-2021/overview.

4.10 Prin participarea la Campanie, Afiliații își dau acordul expres pentru utilizarea datelor lor personale și respectiv a imaginii în scopuri publicitare.

5. PREMIILE

5.1. Premiile Campaniei se vor aloca Afiliaților înscriși în Campanie și clasați pe locurile 1, 2, 3, în funcție de numărul de puncte obținute, în contul de Afiliat Profitshare, în RON, la cursul BNR din ziua desemnării câștigătorilor.
In categoria Well Equipped:
  • Locul 1: 500 (cincisute) euro;
  • Locul 2: 300 (treisute) euro;
  • Locul 3: 200 (douasute) euro.
In categoria High Tech:
  • Locul 1: 1000 (unamie) EUR;
  • Locul 2: 500 (cincisute) EUR.
In categoria From the Future
  • Locul 1: 1.500 (unamiecincisute) EUR.

5.2. De asemenea, pentru cea mai mare creștere a vânzărilor eMAG.ro în valoare absolută pe perioada Campaniei față de perioada similară a anului trecut se acordă următoarele premii sub formă de bonus în contul de Afiliat Profitshare, în RON, la cursul BNR din ziua desemnării câștigătorilor:
  • From the Future: 1500 (unamiecincisute) euro;
  • High Tech: 1000 (una mie) euro;
  • Well Equipped: 500 (cincisute) euro

5.3. Valoarea totală a premiilor este 7.000 (șaptemii) EUR.

5.4. Premiile Campaniei nu sunt transmisibile.

5.5. Profitshare nu este răspunzător în cazul în care din motive obiective de voința acestuia câștigătorii nu vor putea revendica premiile.

6. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORILOR

6.1. Câștigătorii vor fi desemnați în data de 7 Februarie 2022. În caz de egalitate, departajarea Afiliaților se va efectua după calcularea numărului total de comisioane aprobate aferente Conversiilor de tip vânzare (cost-per-sale) obținute în anul 2021, respectiv Afiliatul cu cele mai multe comisioane aprobate înregistrate în afara Campaniei va fi desemnat câștigător.

6.2. Profitshare își rezerva dreptul de a nu desemna câștigător un participant care a obținut conversii nerespectând Termenii și Condițiile Serviciului de Afiliere Profitshare, publicat la adresa: https://profitshare.ro/terms sau pe cele ale Advertiserilor publicate în Platformă.

7. TAXE ȘI IMPOZITE

7.1. Profitshare nu este răspunzător pentru plata altor taxe, impozite, obligații financiare legate de premiul oferit, cu excepția impozitului cu reținere la sursă aplicabil veniturilor individuale provenite din campanii promoționale, impozit pe care Profitshare este obligat sa îl calculeze, să îl rețină și să îl transfere la bugetul de stat conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

7.2. Profitshare nu este răspunzător de plata altor taxe, impozite, obligații financiare legate de premiul oferit, acestea fiind în sarcina câștigătorului.

8. REGULAMENTUL CONCURSULUI

8.1. Regulamentul de participare/desfășurare este disponibil, în mod gratuit, oricărui solicitant (și/sau participant), la adresa https://events.profitshare.ro/affiliate-game-2021/rules, dar și la sediul Profitshare.

9. FORȚA MAJORĂ

9.1. Forța majoră reprezintă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevăzut de către Profitshare, inclusiv imposibilitatea Profitshare, din motive independente de voința sa și a cărui apariție pune pe acesta din urma în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin regulament.

9.2. Dacă intervine o situație de forță majora care împiedică si/sau întârzie total sau parțial executarea regulamentului și continuarea Campaniei Profitshare va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care aceasta îndeplinire va fi împiedicată sau întârziată conform art. 1351 și următoarele din Codul Civil.

9.3. Dacă Profitshare invocă forță majoră este obligat sa comunice participanților Campaniei existența acesteia în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la apariția cazului de forță majoră.

9.4. Cazul de forță majora va fi comunicat pe website-ul www.profitshare.ro.

10. ÎNCETAREA CAMPANIEI

10.1. Prezenta Campanie poate înceta în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majora și/sau în cazul imposibilității Profitshare, din motive independente de voința sa, de a o continua si/sau in cazul schimbării cadrului legislativ, astfel încât organizarea și desfășurarea Campaniei cu caracter promoțional sa presupună mărirea bugetului alocat acestui proiect sau face imposibilă desfășurarea Campaniei.

11. PROTECTIA DATELOR PERSONALE

11.1. Prin participarea la aceasta Campanie, participanții sunt de acord ca datele lor personale să fie prelucrate în scopul și pe durata organizării și desfășurării Campaniei „Sale Wars”.

11.2. Participantul la Campanie în calitate de persoana vizată are, conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, următoarele drepturi: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ștergere, dreptul la restricționare, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul de a obiecta și dreptul de a se adresa cu o plângere Autorității Naționale pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (la adresa B-dul G-ral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, București, România; Telefon: 40.318.059.211 sau +40.318.059.212; E-mail: anspdcp@dataprotection.ro). Pentru orice informații sau solicitări de exercitare a drepturilor dumneavoastră referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal, ne puteți contacta prin:
  • Transmiterea unui e-mail la adresa: data.protection@conversion.ro sau
  • Transmiterea solicitării prin curier / poștă, la adresa Strada Grigore Alexandrescu, nr. 59, Clădirea HQ Victoriei, etaj 4, Sector 1, București – cu mențiunea în atenția Responsabilului cu protecția datelor.

12. TEMEIUL LEGAL

12.1. Prezentul Regulament este în conformitate cu prevederile O.G. nr 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, H.G. nr 333/2003 – Norme metodologice de aplicare a O.G. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date.

13. LITIGII

13.1. În eventualitatea unei dispute asupra validității unei înscrieri, decizia comisiei desemnate de către Profitshare este definitivă.

13.2. Prin participarea la aceasta Campanie, participanții sunt de acord sa respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor prezentului Regulament.

13.3. Eventualele litigii apărute între Profitshare și participanții la Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești din București.

13.4. Profitshare își rezervă dreptul de a modifica datele și durata Campaniei și va face public acest lucru atât prin intermediul website-ului https://blog.profitshare.ro.

14. CONTESTAȚII

14.1. Cererea scrisă a participanților la Campanie în vederea sesizării Profitshare cu privire la nerespectarea prezentului regulament trebuie depusă la sediul Profitshare în termen de maxim 48 (patruzecișiopt) de ore de la anunțarea numelui câștigătorilor, orice sesizare în acest sens, depusă după trecerea termenului de mai sus fiind considerată nulă de drept. Intervalul următor de 15 (cincisprezece) zile calendaristice este destinat soluționării eventualelor contestații care ar putea fi formulate conform celor menționate anterior.

15. ALTE REGLEMENTĂRI

15.1. În caz de tentativa sau fraudă a sistemului, abuz sau orice acte îndreptate împotriva și la adresa Profitshare, acesta își rezervă dreptul de a lua toate masurile necesare pentru remedierea situației și tragerea la răspundere în condițiile legii a celor vinovați, inclusiv dar fără a se limita la descalificarea participanților la Campanie.

15.2. Profitshare nu își asumă responsabilitatea pentru orice fapt care determină imposibilitatea validării unui câștigător, cauzată de schimbarea adresei de e-mail a participantului sau neprimirea, recitirea corespondenței de către acesta, etc. Profitshare va lua toate măsurile necesare pentru desfășurarea Campaniei în condițiile normale conform celor prezentate, însă nu își asuma răspunderea pentru eventualele nemulțumiri, contestații ale participanților, care nu vizează încălcări ale cadrului legislativ in vigoare.

15.3. Profitshare nu își asumă niciun fel de răspundere în cazul în care câștigătorii desemnați și validați, nu beneficiază de premiul oferit de către Profitshare din motive care nu țin de acesta și nici de acțiunile și/sau inacțiunile câștigătorilor.

15.4. Profitshare își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament pe parcursul desfășurării Campaniei, cu mențiunea că eventualele modificări vor fi aduse la cunoștința participanților și a publicului.

Sponsored by: